RO | EN
STIRI
Comisii parlamentare - PETI

Comisia poate soluţiona probleme legate de punerea în aplicare a dreptului european în domenii cum ar fi mediul, afacerile sociale sau libertatea de mişcare. De asemenea, Comisia PETI poate organiza misiuni de anchetă şi poate prezenta rapoarte în plen.
Petitia poate consta într-o cerere individuală, o plângere, o sesizare referitoare la aplicarea dreptului comunitar sau un apel adresat Parlamentului European pentru a lua poziţie într-o anumită problemă.
Are dreptul de a adresa petiţii:

  • orice cetăţean al Uniunii Europene
  • orice rezident al unui stat membru al Uniunii Europene
  • orice membru al unei asociaţii, societăţi, organizaţii cu sediul într-un stat membru al Uniunii Europene.

În cadrul Comisiei PETI am lucrat, în calitate de "raportor din umbră", la elaborarea a două rapoarte:

  • "Raportul special al Ombudsmanului European în urma proiectului său de recomandare prezentat Comisiei Europene în plângerea 676/2008RT". Raportul a fost adoptat în cadrul sesiunii plenare din noiembrie 2010 – link sau PDF
  • "Al douăzeci şi şaptelea raport anual privind monitorizarea aplicării legislaţiei UE (2009)". Raportul e programat pentru adoptarea in luna iunie 2011 - link sau PDF

Pregatesc de asemenea, în colaborare cu secretariatul Comisiei, vizita unei delegaţii a Comisiei PETI în România, vizita care va avea loc in luna septembrie 2011.

 

2 Pack: Deputatii europeni socialisti au deturnat textul major in scopuri politice. Eurodeputatii Jean-Paul Gauzès si Marianne Thyssen
Avand in vedere ca fiecare zi conteaza in prevenirea unor crize de creanta viitoare in zona euro, deputatii europeni socialisti sunt responsabili pentru intarzierea in procesul de luare a deciziilor la nivel european, cu privire la masurile esentiale...
Basel III/CRD 4: Stabilizarea bancilor si finantarea dezvoltarii. Othmar Karas MEP
Parlamentul European doreste sa stabilizeze bancile europene, prin introducerea unor rezerve suplimentare de capital, sa faciliteze finantarea economiei reale si sa intareasaca fair-play-ul in sectorul bancar. Acesta este mesajul pe care membrii...
Descarcarea bugetara amanata pentru trei agentii-gestionarea corecta a conflictului de interese pe agenda PE
In urma unei propuneri a eurodeputatei Monica Macovei, raportorul Parlamentului European pentru descarcarea bugetara pe 2010 a 24 de agentii descentralizate si 7 intreprinderi comune, Plenara de astazi a amanat descarcarea gestionarii pentru 3...